sâmbătă, 4 februarie 2012

“Imi place Romania curata”

“Natura ne aseamana, educatia ne deosebeste”
     Utilizarea mai eficientă a resurselor este singura modalitate de atingere a nivelului de sănătate, prosperitate şi calitatea vieţii la care aspirăm cu toţii, ţinând cont de limitele planetei. Pentru a ajunge să utilizăm eficient resursele trebuie să ne schimbăm felul de a gândi şi tiparele comportamentale, ţinând cont de consecinţele alegerilor noastre asupra resurselor naturale. Nu este vorba de a consuma mai puţin, ci de a consuma altfel.
   
Dornici să ne ameliorăm standardul de viaţă, tindem să consumăm fără să ne mai gândim la consecinţe.
    Uităm de impactul comportamentelor noastre asupra unor resurse naturale precum apa, solul, aerul curat şi biodiversitatea. Iar acest lucru se plăteşte: pe măsură ce aceste resurse devin mai rare, ne punem în pericol viitorul şi de aceea colectarea, reciclarea şi tratarea deşeurilor reprezinta o prioritate in a evita astfel de consecinţe negative.
      Există o multime de materiale şi obiecte care pot fi reciclate şi pe care le folosim zi de zi. Totul este să ne punem imaginatia la contributie şi să ne dam frau liber creativitătii.
      De asemenea, există şi materiale si obiecte nereciclabile. Această categorie include lucruri care nu sunt organice şi care nu pot fi reciclate usor. De exemplu: haine, aparate electronice, jucării, jocuri, lucruri realizate din mai multe materiale, etc. Se pot dezmembra unele dintre aceste lucruri pentru a recicla componentele lor reciclabile, puteti incerca sa nu le aruncati, găsindu-le o noua utilizare.
Cateva sfaturi pentru refolosirea obiectelor :

 -Cutiile metalice nereciclabile si alte cutii goale, pot fi transformate in ghivece pentru flori,
-Bradul (cumparat in ghiveci) trebuie plantat si nu aruncat la ghena de gunoi cum am mai vazut,
- Cutiile de plastic cu capac de la alimente pot fi reutilizate pentru depozitarea altor alimente,
- Prosoapele, cearceafurile si tricourile vechi pot fi transformate in carpe de sters praful,
- Pungile de plastic de la supermarket pot fi folosite pentru gunoi,
- Cartile, revistele si alte materiale de citit care nu pot fi reciclate, pot fi donate la o scoala sau librarie locala sau cu putina imaginatie se pot folosi pentru a face diverse colaje pentru decoratiuni interioare,
- Din gresia si faianta data jos din baie sau bucatarie se pot face mozaicuri pentru decorarea curtilor betonate, ghivecelor de lut, masutelor pentru flori sau mobilierului vechi de gradina si chiar a fatadelor,
- Sticlele sau borcanele de sticla pot fi folosite pentru conservele de iarna (zacusca, gemuri, suc de rosii, zarzavat pentru ciorba).

Iata si cateva solutii pe care le propun specialistii in reciclarea obiectelor si alimentelor din locuinta. Ei ne sfatuiesc sa avem trei cosuri de gunoi in casa: pentru plastic, pentru hartie si pentru gunoiul menajer; sa iesim mai des cu bicicleta; sa pastram cateva sacose cu care sa mergem la cumparaturi si nu sa cumparam pungi ori de cate ori iesim; reciclarea electrocasnicelor vechi, in loc de aruncarea lor; cumpararea ciocolatei si a dulciurilor vrac, intr-o pungulita de hartie care se poate recicla si nu in ambalaj s.a. (http://www.opiniatimisoarei.ro/ce-putem-refolosi-casa-alimentele-si-obiectele-aduc-beneficii-si-economii-zatul-de-la-cafea-cel-putin-zece-intrebuintari-de-la-produse-cosmetice-la-compost/28/08/2011)


miercuri, 25 ianuarie 2012

creation b

creation b

Mercador – Anunturi pe bune, nu povesti!

 
Iata cum poti castiga un aparat foto Samsung: scrie o scurta povestioara pe blogul tau despre concursul desfasurat de Mercador – Anunturi pe bune, nu povesti!
Regulile sunt foarte simple, participantii sunt foarte inspirati, concursul are premii atractive, iar tu te poti alege cu un aparat foto Samsung cat ai zice basm.
Ai un blog mai vechi de 6 luni?
Iata ce trebuie sa faci:
  • Sa introduci in postul tau doua link-uri:
  1. Catre Blogul Mercador: http://blog.mercador.ro/
  2. Catre Wall-ul Facebook Mercador: http://www.facebook.com/mercadorro
  • Sa ne adaugi in blogroll – optional (noi oricum vom face acest lucru pentru toti participantii) :)
  • Sa adaugi link-ul postului respectiv ca si comentariu la acest articol, astfel incat sa stim ca ai intrat in concurs.
Perioada de desfasurare: 24 – 31 ianuarie.
Ce castigi?
Un aparat foto Samsung, prin extragere la sorti (random.org)!
Simplu, nu?

beyonce 2